Produse si Servicii
Mergi direct la categoria
Firme
Criterii selectie
Judet
De la
Licitatii - Servicii: 127 companii
  • Biroul Executor Judecatoresc Ulman Bogdan din Bucuresti este specializat în punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil, comercial, penal, contencios administrativ şi dreptul muncii, precum şi în notificarea actelor, comunicarea actelor de procedură, recuperări de creanţe, evacuări, procese-verbale de oferta reală, puneri în posesie, predare de bunuri, confiscări, executări silite mobiliare şi imobiliare.

Bucuresti Servicii
  • Analizarea documentaţiilor de atribuire publicate de autoritatile contractante în scopul identificării procedurilor pentru care operatorul economic interesat îndeplinineste condiţiile de calificare. Se elimină astfel costurile nejustificate ocazionate de întocmirea ofertelor/candidaturilor pentru participare la proceduri de atribuire în cadrul cărora nu sunt indeplinite condițiile minimale de calificare; - intocmire documente de calificare - propunere tehnica - propunere financiara - Solicitarea de clarificări din partea autorităţiilor contractante cu privire la aspecte de natură tehnică, economică, juridică şi/sau procedurală, in vederea intocmirii ofertelor in conditii optime; - Intomirea ofertei/candidaturii în vederea depunerii acesteia in cadrul procedurilor de achizitie publica care prezinta interes pentru operatorii economici solicitanti in conditii care sa permita maximizarea sanselor de castig; - Asistenţă/reprezentare în cadrul întâlnirilor cu autoritatatile contractante (ex.: şedinţa de deschidere a ofertelor / candidaturilor, desfăşurarea rundelor de dialog / negociere, negocierea şi semnarea contractului / acordului-cadru, etc.); - Consiliere în vederea utilizării căilor de atac, daca este cazul – contestaţie/plângere; - Asistenţă pentru negocierea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru şi asistenţă pe parcursul derulării acestora; - Asistenţă pentru renegocierea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru şi/sau ajustarea preţului acestora; - Notificarea modificărilor legislative din domeniul achiziţiilor publice şi prezentarea implicaţiilor acestora asupra activităţii curente;

Pitesti Servicii
  • Executam lucrari de cadastru si intabulare în Judetul Mehedinti : Drobeta Turnu Severin, Strehaia , Vanju Mare , Orsova , Baia De Arama precum si in toate comunele si satele de pe raza judetului. - Lucrari de cadastru si intabulare apartamente, case , terenuri intravilane si extravilane la preturi minime. - Documentatii cadastrale dezmembrari, parcelari si/sau lotizari de terenuri intravilane si extravilane. - Documentatii cadastrale trasari de constructii, cote, limite de proprietate. - Documentatii cadastrale comasari si/sau alipiri de terenuri sau parcele. - Realizare planuri topografice de situatie in format analogic si digital. - Ridicari topografice necesare executarii proiectelor diverselor investitii (constructii, amenajari, restructurari).

Drobeta Turnu Severin Servicii
  • Ibmc International Srl este o companie ce lucreaza cu experti din toate domeniile: Juridic, Management, Marketing, IT&C, Educatie, Inginerie Industriala, Biotehnologie in cautarea celor mai bune solutii la solicitarile Dumneavoastra. Consultanta afaceri: Consultanta in deschiderea unei noi afaceri; Elaborare studiu de piata; Elaborare plan de afaceri ;Asistenta in obtinerea documentelor necesare studiului de prefezabilitate; Elaborare studiu de fezabilitate; Elaborare plan de marketing; Managementul relațiilor cu clienții; Analiza si optimizare procese de afaceri; Completare documentatii pentru licitatii;; Elaborare documentatii tehnice; Traduceri documentatii tehnice; Alte activitati de suport pentru firme; Sesiuni de training pentru salariati Consultanta managementul proiectelor: Managementul proiectelor complexe; Managementul riscurilor; Asistenta in elaborarea caietelor de sarcini si a celorlalte documentatii legate de managementul proiectelor; Leasing Project Manageri Consultanta IT&C: Externalizare suport IT&C; Elaborarea de solutii software si hardware in functie de necesitatile companiei; Asistenta proceduri pentru backup periodic informatie; Creare si intretinere knowledge base; Proiectare infrastructura IT&C; Consultanta pentru optimizarea infrastructurii IT&C; Consultanta in vederea achizitiilor software/hardware Consultanta Cercetare Industriala: Consultanta in Inginerie Industriala; Consultanta in Biotehnologie Industriala; Consultanta in Biotehnologiile mediului si Bioremediere; Consultanta in Bioinginerie; Consultanta in Bioinformatica http://www.ibmcinternational.com

Bucuresti Servicii
  • Compania va ofera consultanta in domeniul fondurilor europene, ajutorului de stat, in domeniul proiectarii, asistentei tehnice. Suntem alaturi de d-voastra de la inceput pana la finalizarea oricarui proiect.

Cluj-napoca Servicii
  • Suntem o firma foarte serioasa, lucrand in domeniu de peste 20 de ani. Oferim pe langa produsele noastre si consultanta in domeniu. Oferim transport ADR in toata tara la solicitarea clientului. Suntem disponibili 24h din 24h, foarte prompti si corecti.

Bucuresti Distribuitor
  • Birou executor judecatoresc Bucuresti Mihai Cristian - competent sa efectueze executari silite in circumscriptia Curtii de Apel Bucuresti Pentru a veni in sprijinul clientilor si pentra a putea avea o relatie corecta in plan profesional, toti angajatii Biroului Executorului Judecatoresc Mihai Cristian trateaza identific fiecare dintre clientii biroului si respecta o serie de principii in activitatea curenta. Aceste principii sunt: - profesionalism in orice situate - rapiditate in realizarea demersurilor si furnizarea informatiilor - corectitudine fata de toate partile implicate in dosarul de executare www.proexecutare.ro

Bucuresti Servicii
  • Premium Cert ofera servicii complete de certificare ISO, conform standardelor ISO actualizate. Preturi incepand de la: 1 standard ISO - 150 Euro. 2 standarde ISO - 250 Euro. 3 standarde ISO - 350 Euro. 4 standarde ISO - 450 Euro. 5 standarde ISO - 550 Euro. Cere oferta de pret si convinge-te! Premium Cert este cea mai accesibila companie romaneasca de certificare ISO. Compania a aparut ca urmare a solicitarii clientilor pentru servicii de certificare ISO simple, rapide si ieftine. Premium Cert ofera servicii de certificare conform standardelor internationale actualizate: - ISO 9001 Sistem de Management al Calitatii - ISO 14001 Sistem de Management de Mediu - OHSAS 18001 Sistem de Management al Sanatatii si Securitatii Ocupationale - ISO 22000 / HACCP Sistem de Management al Sigurantei Alimentului - ISO 27001 Sistem de Management al Securitatii Informatiei - ISO 20000 Sistem de Management al Serviciilor in Domeniul Tehnologiei Informatiei - ISO 13485 Sistem de Management al Calitatii Echipamentelor Medicale - BS 7499 Cod de Buna Practica pentru Servicii de Paza Statica si Patrulare Mobila - RS (SA) 8000 Standard de Responsabilitate Sociala - PREMIUM MARK Marca de Calitate in Constructii Pentru informatii suplimentare, va rugam sa ne contactati telefonic (0754 095 636), pe fax (0365 780 123) sau pe adresa de e-mail si sa accesati pagina noastra web: (www.consultantaisocertificare.ro)

Targu Mures Servicii
  • Ingalls Group desfasoara activitate în domeniul constructiilor de orice tip. Compania este axata pe constructii civile si industriale, receptiva la provocari, formata din oameni inalt calificati cu vasta experienta in domeniul constructiilor.

Bucuresti Servicii
  • SensationJobs is a company providing services for Park West Gallery, from Michigan, United States. Park West Gallery is the largest privately owned art dealer in the world, currently running Art Auction and Enrichment Events onboard over 70 cruise ships around the world. Ionut Constantin, the principal Recruiter and Trainer will be assisting and training personnel before they arrive in Miami FL, for the final training and selection.

Braila Altul
  • Compania s-a infiintat in anul 2003, cu capital privat. Sediul se afla in jud. Brasov, com. Prejmer. Ca si obiect de activitate are servicii de consultanta, piese auto, operator intracomunitar, vanzari si cumparari auto, salon infrumutetare, agentie imobiliara.

Prejmer Altul
  • Va oferim servicii de consultanta pentru urmatoarele domenii: - achizitii publice inregistrarea in SEAP, obtinere certificat digital SEAP, reinnoire certificat SEAP, intocmire documente necesare participarii la achizitii publice, verificare Fisa de date a achizitiei - realizare situatii de lucrari aferente lucrarilor in instalatii - servcii complete de secretariat.

Sag Servicii
  • Echipa noastra, formata din ingineri absolventi ai Universitatii de Constructii Bucuresti, cu o experienta de peste 20 ani poate asigura servicii de intocmire devize folosind programe specializate in elaborarea acestora pentru lucrari de constructii si instalatii - toate categoriile. - intocmire devize constructii si instalatii; - reactualizare pret de deviz prin emitere ncs si nr; - urmarire lucrari prin situatii de plata pe diferite stadii fizice; - oferta tehnica si oferta financiara - pentru lucrari cu fonduri europene nerambursabile; - devize oferta dupa antemasuratori din proiecte existente, deviz pe obiecte cu toate extrasele de deviz; - intocmim evaluari utile la elaborarea de studii de fezabilitate sau estimari de costuri pentru cunoasterea unei valori orientative de realizare a unei constructii. - caiet de sarcini pentru institutii achizitoare.

Bucuresti Servicii
  • Firma Sc Discret Arhivare Srl, infiintata in Bucuresti, va ofera: - durabilitate si consecventa a sistemelor şi procedurilor implementate - cele mai bune preturi de pe piata la servicii complete arhivistice - dotari tehnice moderne - spatiu securizat depozitare - condiţii optime si moderne de consultare a Arhivei - serviciu privat (unic) – efecte personale.

Bucuresti Servicii
  • Suntem o echipa experimentata de ingineri de mediu si oferim consultanta de mediu societatilor comerciale cu impact de mediu (conform Lege 211 din 2011 privind regimul deseurilor) ca terta parte prin contract de colaborare. AUDIT DE DESEURI ATENTIE: Conform legii 211/2011, incepand cu anul 2012, agentii economici sunt obligati sa realizeze un audit de deseuri ce rezulta in urma activitatii economice pe baza caruia se va elabora si implementa Programul de Prevenire si a Generarii Deseurilor ELABORARE PLANURI SI PROGRAME DE MANAGEMENT AL MEDIULUI Memoriu pentru acord de mediu Fisa declaratie si prezentare Plan de Management Mediu, Plan de Gestionare a Deseurilor, Plan Management al Riscurilor Plan de Masuri si Interventii in Situatii de Urgenta Plan de Prevenire si Combatere a Poluarilor Accidentale RESPONSABIL DE MEDIU AUTORIZAT Sfaturi competente - servicii de calitate - pachetul nostru special "Responsabil de Mediu AUTORIZAT" destinat celor care doresc să intre in legalitate in ceea ce priveste cerintele legale in domeniul protectiei mediului cu minimum de stres și implicare personală. Tel: 0746/367.037

Galati Servicii
  • Taco Consulting Grup ofera asistenta si consultanta in achizitii publice tuturor acelor institutii si organizatii care imbraca forma juridica si care ruleaza/ beneficiaza de fonduri publice in scop propriu sau in interes public.

Bacau Servicii
  • Fairsolve.com este o platforma online de licitatii publice pentru bunuri rezultate in urma procedurilor de insolventa si executari silite. Platforma ofera un spatiu securizat si adaptat acestor tipuri de tranzactii.

Bucuresti Servicii
  • Va oferim servicii de consultanţă pentru firme (Operatori Economici) : - Inregistrarea    operatorilor economici în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) în vederea participării în calitate de ofertant/candidat la procedurile de atribuire on-line; - Configurarea catalogului electronic de produse / servicii / lucrări în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) pentru operatorii economici inregistrati; - Analizarea documentaţiilor de atribuire publicate de autoritatile contractante în scopul identificării procedurilor pentru care operatorul economic interesat îndeplinineste condiţiile de calificare.    Se elimină astfel costurile nejustificate ocazionate de întocmirea ofertelor/candidaturilor pentru participare la proceduri de atribuire în cadrul cărora nu sunt indeplinite condițiile minimale de calificare; - Solicitarea de clarificări din partea autorităţiilor contractante cu privire la aspecte de natură tehnică, economică, juridică şi/sau procedurală, in vederea intocmirii ofertelor in conditii optime; - Intomirea ofertei/candidaturii în vederea depunerii acesteia in cadrul procedurilor de achizitie publica care prezinta intees pentru operatorii economici solicitanti in conditii care sa permita maximizarea sanselor de castig; - Asistenţă/reprezentare în cadrul întâlnirilor cu autoritatatile contractante (ex.: şedinţa de deschidere a ofertelor / candidaturilor, desfăşurarea rundelor de dialog / negociere, negocierea şi semnarea contractului / acordului-cadru, etc.); - Consiliere în vederea utilizării căilor de atac, daca este cazul – contestaţie/plângere; - Asistenţă pentru negocierea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru şi asistenţă pe parcursul derulării acestora; - Asistenţă pentru renegocierea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru şi/sau ajustarea preţului acestora; - Notificarea modificărilor legislative din domeniul achiziţiilor publice şi prezentarea implicaţiilor acestora asupra activităţii curente;

Fieni Servicii
  • Suntem o echipa formata din profesionisti din domeniile financiar-fiscal, juridic, resurse umane, din manageri, consultanti si formatori. Am incheiat parteneriate cu specialisti in domeniile IT, al comunicarii in media si al promovarii afacerilor, pentru a raspunde si rezolva nevoile clientilor nostri. Obiectivul nostru este acela de a incuraja dezvoltarea personala si profesionala, si de a extinde si promova afacerea. START EVOLUTION & DEVELOPMENT raspunde nevoii de dezvoltare si consiliere a clientilor nostri, nevoii de deschidere a optiunilor pe care le au pentru atingerea obiectivelor personale si corporative. Intrucat suntem in permanenta atenti la schimbarile care intervin in legislatie, organizarea si functionarea structurilor si a institutiilor, aparitia oportunitatilor de finantare, fiecare membru al echipei incearca sa raspunda fiecarei solicitari in mod prompt si eficient. DESPRE NOI putem spune pe scurt ca: suntem experti pe domeniile in care activam fiecare, ca suntem integrati intr-o echipa, si ca aceasta echipa este orientata spre a oferi servicii si solutii pentru evolutie si dezvoltare. Oferim consultanta de specialitate in accesarea fondurilor nerambursabile, managementul si implementarea proiectelor din fonduri structurale, consultanta financiara si juridica. Ne deosebim de alte structuri din concurenta prin: Modul de abordare personalizata a fiecarui client si alegerea solutiei optime pentru client si situatia sa. Preturi competitive cu cel mai bun raport calitate-pret de pe piata. Servicii integrate care inlocuiesc activitatea unui departament. Politici de fidelizare si recompensare a clientilor permanenti. Informare continua in domeniile in care activam. Date de contact: Office: Calea 13 Septembrie, nr. 133, bl. T2b, sc. 1, ap. 2, interfon o2, sector 5, Bucuresti. Puncte de reper: Monitorul Oficial, spitalul Panduri, Hotel Marriott, Banca Carpatica RATB: liniile de autobuz 122, 226, 385, tramvaie: 1, 8, 11, 47. Tel/fax: 031.412.38.97. Mobil: 0723.058.427 Web: www.start-ed.ro

Bucuresti Servicii
  • Oferta noastră de traduceri se bazează pe munca unei echipe de traducători şi revizori de peste 10 ani şi orientată constant înspre optimizarea soluţiilor lingvistice şi excelenţa procesului de traducere în toate combinaţiile lingvistice de lucru: engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, maghiară <> română şi multe alte combinaţii. Avantajele de care se bucură clienţii noştri: - Traducerea şi verificarea stilistică şi terminologică a traducerilor. - Respectarea termenului de execuţie. - Terminologia preferată de client este asigurată de traducători şi revizori / terminologi cu experienţă în acel domeniu de lucru. - Preţurile cadru sunt fixate pe termen lung. - Textele repetitive din documentaţiile tehnice beneficiază de reduceri. - Acceptarea termenelor de plată indicate de client. Vă aşteptăm să ne contactaţi pentru a vă face o oferă personalizată bazată pe cerinţele proiectelor!

Cluj-Napoca Servicii