S.C Brat Construct Forex executa puturi de medie-mare adancime care se construiesc la cel de al doilea sau al treilea (dupa caz)strat freatic(acvifer)si vor fi tubate pe tub P.V.C. de inalta presiune in diametru de 125mm, 140mm si 160 mm. Aceste puturi se vor alimenta cu apa numai din cel de al doilea sau al treilea strat freatic celelalte straturi freatice intalnite vor fi blintate(izolate)de restul aductiunii prin practicarea unui inel de ciment pe sectiunea forajului deasupra celui de al treilea strat freatic. Debitele extrase oscileaza in functie de aportul freatic in acel areal si sunt cuprinse intre 0,6l/s si 1,9l/s, recomandarile deexploatare si extractie facandu-se dupa determinarea parametrilor tehnici ai forajului , respectiv HHs(inaltime hidrostatica),HHd(inaltime hidrodinamica), Q(debit maxim)in functie de parametrii tehnici ai putului si consumatorii de apa ce urmeaza a fi satisfacuti (bucatarii, bai, gradini)se vor face recomandari asupra elementelor de extractie(pompe, hidrofor, rezervor). In cel de al treilea strat freatic apa vaintra in aductiune prin lateral (fundul putului fiind astupat prin fante care vor fi „imbracate in pietrisuri de sablaj de1-3mm. Se acorda garantie pe o perioada de 12 luni de la punerea in exploatare asupra integritatii coloaneide lucru (P.V.C.) si asupra debitului de apa existent cu conditia respectarii conditiilor de exploatare scrise. Detalii la 0721968811 0765224991. www.forajeputuripvc.ro
Compania noastra se ocupa in special cu prelucrarea si montarea de GRANIT, MARMURA , PIATRA NATURALA. Executam lucrari de amenajari interioare / exterioare. Pentru mai multe informatii cu privire la serviciile oferite va rugam sa ne contactati.
Firma ofera servicii in domeniul constructiilor si amenajari ;rigips, faianta gresie. Avem o echipa unita am executat pana in prezent cateva locuinte amenajari interioare si exterioare si reabilitari termice pe fatadele blocurilor.
Suntem o societate infiintata in 1991 cu un domeniul de activitate in distributia en detail a materialelor de constructi si tot ce tine de contructia si amenajarea unei case. Suntem o societate care se va dezvolta in acest an cu deschiderea si a unui depozit.
Suntem o firma apreciata pe piata romaneasca si executam lucrari de cea mai buna calitate, Oferim seriozitate si respectam termeni de lucrari. Construim :case , vile , cabane toate tipurile de lucraaari de la A la Z cu materialul clientului sau cu ale firmei.
Principalele lucrari executate de Streicher Constructii SRL sunt lucrări de întreţinere curentă şi periodică pe drumurile naţionale, judeţene şi locale (atestat nr. 023 din septembrie 2004 şi prelungit în septembrie 2007, eliberat de APDP România-filiala Banat) dintre care: -Reparaţii suprafeţe degradate la îmbrăcăminţi rutiere prin procedeul mecanizat de plombare prin stropiri succesive Patchmatic pe drumuri naţionale.
Firma ofera servicii de alpinism industrial in orasul Craiova , constructor de structuri de escalada si alpinism ,SCOLI DE ALPINISM SI ESCALADA vopsitorii industriale de calitate superioara , tehnologie rapida de executie a lucrarilor in regim special . Persoana de contact Veleanu Dragos, telefon: 0744537543.
Societate de consultanta tehnico economica in domeniul constructiilor desfasoara urmatoarele servicii: - intocmire documente decontare-oferare - asistenta executie cu personal calificat - CQ, RTE, Diriginte de santier, AQ - intocmire cartea cnstructei
MONDIAL CONSTRUCT-IASI: executa la cele mai avantajoase si negociabile preturi: termosistem; termosistem la fatade(detinem schela); constructii civile si industriale; orice tip de renovari-amenajari interioare/exterioare; hidroizolatii; instalatii sanitare, termice, electrice, ventilatie-aer conditionat; inchiriem schele metalice; Oferim calitate, deviz, factura si garantie! Relatii:la tel:0741/355399;0731/332699; sau pe www.mondial-construct.ro
Firma comercializeaza panouri radiante in infrarosu: 700W (1.100 ron)si 2000W (2.200 ron) cu termostate de ambient. Este un nou mod de incalzire mai eficienta prin unde termice pt case, birouri, biserici,(nu mai inalte de 10 m).
Suntem o societate nou infintata care lucreaza in colaborare cu diverse companii avand ca activitate principala- montaj gips carton si finisaje interioare. In prezent colaboram cu SC Fat Construct la terminarea proiectului Tampa Garden Brasov.
Firma ofera urmatoarele servicii si produse: montaje de instalatii sanitatare, piscine din fibra de sticla, statii de epurare de piscine, montaje de panouri solare termice si electrice, proiectari de instalatii, montaje de sol radiant, instalatii de gaz, constructii civile, drumuri, amenajari, etc.
Societatea Comerciala de Proiectare, Comert si Servicii Ambient S.R.L. infiintata in anul 1992 are un compartiment propriu de proiectare pentru toate specialitatile. Lucrarile de constructii se realizeaza de regula dupa proiectele elaborate in cadrul societatii. Site: www.ambient-group.ro
Compania noastra a luat fiinta la inceputul anului 2008 ca raspuns al solicitarilor pietei de constructii din zona Vicov si din imprejurimi, evoluand foarte repede si in alte zone din judetul Suceava. Am reusit sa patrundem pe piata prin promptitudine, am raspuns cererilor si am executat comenzile in timpul solicitat de clienti. Calitatea este cerinta primara a unui client, si, de cele mai multe ori, acesteia i se adauga si termenul de lucru foarte scurt. In final, se poate constata pe baza rezultatelor ca nu am renuntat la calitate in favoarea timpului scurt, reusind sa imbinam perfect ambele cerinte. Prin autorizatia obtinuta de la registrul comertului, activitatea noastre include atat cladiri rezidentiale cat si nerezidentiale. Cele trei echipe sunt pregatite si coordonate astfel incat lucrarile de cosntructii pentru care suntem solicitati sa fie executate cu seriozitate maxima si in cel mai scurt timp posibil, pentru ca activitatea dumneavoastra sa nu aiba de suferit din aceasta cauza. Noi construim case la rosu si la cheie. Oferim si forta de munca calificata in domeniu constructiilor si distributie materiale de constructii.
Oferim corectitudine si rapiditate in executia lucrarilor. Construim birouri, locuinte, case de vacanta, magazine, organizari de santier sub forma unor complexe de diferite forme avand la baza structura unui container.
ERA si ERBA sunt firme surori. ERA Planning Architecture Consulting Co. Ltd este o companie internationala ce include in activitatea sa constructii de centre comerciale, constructii de cladiri industriale, project management, designing& consulting si are o experienta de 35 ani in acest domeniu iar personalul de specialitate se incadrazeaza in jur a 200 de angajati (arhitecti, ingineri). Serviciile pe care firma le aduce in domeniul arhitecturii, planning-ului, ingineriei, pot fi subsumate astfel: Design & Consulting: -Master planning, design urban, analize si frastructura, fezabilitate si analize ale bugetului, selectarea santierului si organizarea acestuia, renovare, concept si design architectural, design interior, inginerie in statistici, electrice si mecanice, consulting general, constructii, cercetare si dezvoltare. Project management: -Planning, buget, ordonare, prepararea documentelor Bid, relatia cu subantreprenorii si organizarea santierului, coordonarea constructiei si verificare, controlul cheltuielilor pentru constructie. Controlul Calitatii: controlul calitatii onstructiei, verificarea lucrarilor de pe santier, analiza serviciilor de securitate.
Firma de constructii S.C General Oiu Construct S.R.L. s-a infiintat cu scopul de a veni in sprijinul dumneavoastra, a clientilor si a va oferi posibilitatea sa beneficiati de servicii complexe la preturi care spulbera concurenta! Serviciile oferite sunt variate pornind de la amenajari interioare si exterioare : gresie, faianta, parchet, rigips, gleturi, zugraveli paliere, montaj usi interior/exterior. Moto-ul nostru este "Clientii nostrii sunt cei care doresc calitate." Lucram Curat si Ordonat.
S.C. MegaConsulting-Project S.r.l. îsi desfasoara activitatea în domeniul masuratorilor geodezice, topografice, cadastrale si GIS. Societatea a fost infiintata in 2003 de un colectiv tanar cu pregatire de specialitate, avand o larga experienta in domeniul cadastrului, intabularii, lucrarilor si masuratorilor topografice, echipa noastra de experti va sta la dispozitie oferindu-va servicii profesionale, realizate rapid, eficient si la costuri avantajoase.
Firma Bala Construct executa la cele mai mici preturi intreaga gama de lucrari de constructii si amenajari interioare! Pentru mai multe informatii cu privire la serviciile firmei nu ezitati sa ne contactati.
Firma nostra inchirieaza utilaje de constructii, buldoexcavatoare, excavatoare pe pneuri si senile, autogredere, cilindrii compactori, macarale. Pentru mai multe informatii cu privire la serviciile oferite de firma nu ezitati sa ne contactati