De ce să alegeţi serviciile oferite de PFA Metea Mihai? -Costurile sunt mult mai mici decât în cazul in care ar trebui să angajaţi personal specializat sau să contractaţi firme specializate. -Experienţa dobândită pe parcursul a câtorva ani de activităţi de întreţinere şi service pentru întreprinderi din varii domenii reflectă rapiditatea şi eficienţa în soluţionarea unei plaje extinse de probleme ce pot apărea şi implicit duce la prevenirea acestora. -Ofertele de service se negociază şi se adaptează necesităţilor fiecărui client. -Echipamentele dumneavoastră sunt menţinute permanent într-o stare excelentă de funcţionare. -Auditarea (analiza) iniţială şi odată la 6 luni se efectuează în mod gratuit. -Intervenţii la cerere într-un timp mediu de 24 de ore de la sesizare. -Intervenţii rapide pentru incidente critice în 2 – 3 ore de la sesizare. -Asistenţă tehnică prin e-mail, web şi telefonică, precum şi asistenţă cu management de la distanţă cu ajutorul unor programe instalate în reţeaua organizaţiei dumneavoastră. -Tarifele practicate pentru activitatea de service sunt bazate pe abonamente periodice, flexibile putând fi adaptate necesităţilor dumneavoastră, oferindu-vă în acest sens abonamente cu vizite săptămânale, lunare sau vizite la cerere. Costurile externalizării sunt net inferioare administrării in regie proprie a echipamentelor. În acest sens, tariful practicat este unul foarte scazut si se stabileste in urma unei intalniri, pentru un abonament cu 4 ore de service în regim Help – Desk ( de la distanţă ), şi 2 intervenţii la faţa loclui, 24/24 asistenţă tehnică via telefon, e-mail, chat, iar orele şi intervenţiile suplimentare se negociază şi se stabilesc în momentul incheierii contractului, pentru eficientizarea colaborării. Se poate obta si pentru o colaborare bazata strict pe interventii, tarifele se vor stabili in urma unor discutii in prealabil. In cazul in care sunteti interesati de o viitoare colaborare, va rugam, nu ezitati sa ma contactati!
Alex IT&C SRL a prins viaţă din dorinţa şi visul unor tineri de a oferi soluţii profesionale de refill, pentru cartuşe cu cerneală şi toner. Astfel A�n Octombrie 2008 am pus bazele unui magazin sub un nou concept: acela de Printshop, unde am adunat la un loc un centru de copiere, servicii de refill pentru cerneală şi toner cu echipamente profesionale, service pentru: imprimante, copiatoare, calculatoare şi echipamente de birou, furnizarea de consumabile compatibile şi originale, birotică, papetărie şi vA�nzarea de echipamente de tipărire, tehnică de calcul şi birotică la preţuri exepţionale.
Dianys Media Solutions este o firma de realizare site web , cu o traditie de peste 7 ani in dezvoltare web, realizare site web, creare magazin online, gazduire site web, dezvoltare aplicatii online, promovare site si optimizare site. Ne-am dezvoltat odata cu industria online, am investit in echipamente de ultima generatie si in specialisti pentru a putea oferi servicii web design si realizare site web in concordanta cu cerintele unei piete online aflate in continua dezvoltare.
We are major exporters of merchandised electronics gadgets such as mobile phones, laptops, ipods TV, camera and Pioneer Audio Equipment other merchandised electronics. We sell both locally and international.
Companie noua in Romania, dar cu experienta de mai mult de 10 ani in Italia. Compania noastra se axeaza in mod deosebit pe reconditionarea/remanufacturarea cartuselor pentru imprimante laser. De asemenea oferim spre vanzare componente pentru reincarcare/remanufacturare.
Am inceput in anul 1991 fondand in Germania firmele: Anykam; Starcom si Tyukodi ce au ca obiect de activitate importul pentru Europa de Vest de subansamble si accesorii electronice, sisteme de CCTV, interfoane, becuri si tuburi neon si nu in ultimul rand componente (camere endoscopice etc.) si consumabile pentru aparatura electronica medicala. Furnizorii nostri sunt firme consacrate din Japonia, Hong Kong, Taiwan, Coreea si Singapore. Cu sediul si depozitul central in sud-vestul Germaniei, orasul Wuppertal, regiunea Rhein-Ruhr, ne-am extins treptat in Europa implementind noua forma pe atunci de abordare a pietei: E-Commerce-ul. Am infiintat depozite logistice si magazine electronice in tari ca Germania, Austria, Elvetia, Olanda, Italia, Ungaria si acum Romania. In alte tari suntem prezenti prin intermediari.
Webshopul sistemeciss.ro este administrat de Ciss Systems Srl. Am lansat acest site din nevoia de a aduce pe piata din Romania produse de calitate, care sa permita atat firmelor cat si utilizatorilor casnici sa isi reduca cheltuielile legate de consumabile, in special pentru imprimantele inkjet. Cu ajutorul CISS-urilor noastre va puteti reduce costurile de printare cu pana la 95% iar costurile pentru printul color sau alb-negru vor fi practic egale.
Firma ofera o gama variata de mini laptop, accesorii si componente PC, monitoare, imprimante, multifunctionale, consumabile, software, jocuri PC. Calitate si garantie pentru toti cumparatorii ei !
Firma Siensi infiintata in localitatea Slobozia Conache din judetul Harghita are ca obiect de activitate depanarea de calculatoare telefoane si altele, etc. Pentru mai multe detalii, nu ezitati sa ne contactati.
Firma Digital Telecomms Srl a fost infiintata in 1996 avand ca obiect de activitate productia de echipamente si servicii pentru retele de telecomunicatii. Avand o dotare tehnica la cele mai inalte standarde Digital Telecomms produce componente pasive pentru retele de fibra optica patchcord-uri de fibra optica, attenuatori, splittere/filtre conectorizate pentru FTTX, WDM, DWDM, sisteme de distributie de mare capacitate, ODF-uri, cutii de perete casete de sudura, cutii de jonctiune, cabinete si rack-uri de 19/ 21 inch pentru telecomunicatii Indoor/ Outdoor si accesorii.. In anul 2008, a fost infiintat Departamentul de Mecanica pentru proiectarea si productia de confectiilor metalice specifice: rack-uri si cabinet de interior/ exterior, accesorii, dulapuri si cutii de distributie de joasa tensiune, etc. Activitatea societatii are la baza spatii proprii de proiectare si productie, o dotare tehnica complexa si moderna: strung, freza, ghilotina, echipamente sudura in puncte si in mediu de gaz protector pentru aluminiu, otel, inox, stanta CNC Trumpf, abkant Trumpf, instalatie de vopsire in camp electrostatic, etc.
We are a web development company starting in UK IT market with projects related with e-commerce, b2b, presentation websites, logo design, etc. We are interested in hiring web designers and also PHP/ MySQL Developers.
Firma IT - specializata in servicii IT, mentenanta IT, securitate IT, consultanta IT, hosting web, promovare web. Servicii la sediul clientului, telefonie, sisteme supraveghere. Seriozitate, profesionalism/
Societatea comerciala EncrisProd Romania este parte a celui mai mare grup suedez de productie si motaj de subansamble a componentelor electronice Leksand L. Cu 14 filiale in 8 tari din Europa si Africa cu o experienta de 30 de ani pe piata de subansamble din europa si din 1997 si in Romania cu doua filiale una la Slobozia deschisa in 1997 si una la Brasov deschisa recent in 2010. Compania noastra este autorizata pentru producerea si montarea de subansamble electronice. Depunerea candidaturii la EncrisProd Romania va permite sa aveti interlocutori profesionisti impreuna cu care sa puteti compara cerintele Dvs profesionale si identifica oportunitati sigure.Sarcina noastra consta in a produce si identifica cea mai mare corespondenta posibila intre cerintele Dvs profesionale pe de o parte, si cerintele Companiei noaastre pe de alta parte. Am pornit cu aceste idealuri si am inteles de-a lungul drumului ca ele au devenit secretul succesului nostru. Etica si corectitudinea fata de companii si fata de angajati reprezinta pentru noi strategia comerciala invingatoare.
www.webdesign-romania.com va ofera servicii de webdesign profesional, gazduire web si optimizare web pentru o vizibilitate cat mai sporita. De asemenea va oferim materiale publicitare, grafic design, servicii advertising.
Sc Prodcom General 2002 Srl se ocupa cu vanzarea de: contactori electrici automati tip electroaparataj (Rg, Ar, Usol, Drg, Oromax) cat si de reconditionarea acestora, asiguram piese de schimb si garantie 12 luni.
Firma noastra a luat fiinta in anul 2004 pentru a putea satisface cat mai bine clientii si dorintele acestora. In fiecare zi dorim sa oferim clientilor servicii de cea mai buna calitate si preturile cele mai bune de pe piata. Astfel incercam sa ne extindem afacerea in cat mai multe domenii pe care clientii le cer, pentru satisfacerea necesitatilor acestora.
Ne dedicam frumosului si utilului. Mobila pe care o realizam (hand made) este functionala si are design. Tinem cont de modificarile aparute in stilul de viata al omului modern si de aceea realizam (in special) mobila pentru tehnologia moderna - pentru laptop, pentru home office, pentru navigat pe internet.
Coprind este o firma specializata in servicii si consultanta IT. Ne ocupam de proiectare si executie infrastructura IT, de administrare sisteme informatice: computere de birou, portabile si echipamente periferice, servere, infrastructura retea si oferim solutii customizate pentru fiecare client.
Realizez la comanda circuite imprimate pentru montaje electronice (prototip) si serii mici la cele mai mici preturi posibile ! Aspect executie : semiprofesional. Cablaj: simplu strat cu gauri stanate, la numai 15 Ron/dm2 (15 Ron/ 100 cm2).
Setrio Soft ofera servicii integrate de tehnologie a informatiei pentru companiile ce activeaza in domeniile: sanatate, comert, turism. Echipa noastra este tanara, dinamica, numarand peste 25 de angajati cu o vasta experienta in analiza, dezvoltare, implementare, suport si consultanta software si hardware.