Carte, Versuri

Nu departe de Cainari, intr-o prisaca de sub un deal nins cu floare de salcam batran, intr-o zi dintr-o vara ma minunam in glas de ceea ce vedeam - padure si cer amestecate - ca de o prada a ochilor mei flamanzi de frumuseti.
Prisacarul, un batran care se poraia cu fumul si trantorii, mi-a spus, cu parere de rau parca: „Daca traiesti mai mult in fata unei frumuseti, de la o vreme n-o mai observi”.
Si atunci mi-am amintit de copilul de odinioara al acestor locuri - Alexe Mateevici.
De secole oamenii din partile noastre vorbeau aceasta limba preaplina de frumuseti, generatii de plugari si carturari au trudit ca niste albine la fagurii ei, si toti acestia intr-atat se obisnuisera cu ea, incat nu-i mai observau frumusetile, meta �forele care se implantasera intr-atat de adanc in limba, incat devenisera cu timpul cele mai banale si sterse expresii (cine ar sta azi sa descifreze pana la urma, de pilda, sensurile unor vorbe ca: „mi �jeste de zi”,- sugereaza parca un ochi somnoros care ba s-ar deschide ba nu s-ar deschide, sau „l-a furat somnul” - deci talhareste, fara voie, ori „a se-ngana ziua cu noaptea” - care ca si cum ar presu �pune o cearta pasnica intre doi batrani, „un om si jumatate” - cineva de treaba etc., etc., vorbe uzate azi de prea deasa lor folosire, primul dintre vorbitori, insa, care le-a pus alaturi a fost neindoios, un mare poet).
Despre limba romana vorbita de basarabeni se scrisese si pana la Ma �teevici. Ca unei taranci, ce se afla-n toiul lucrului, cuvintele ii ve �neau ca niste sfaturi, mai degraba, nu ca un elogiu. O prima etapa a unui proces multisecular de inchegare si constituire a limbii noastre la inceputul acelui secol in care a scris Mateevici - dupa eforturile cronicarilor, carturarilor ardeleni, ale marilor scriitori Eminescu, Creanga, Caragiale s.a., se incheiase. Se parea ca vorbitorilor dintotdeauna ai acestei limbi parca le scapase frumusetea cuvintelor pe care le rosteau zi de zi.
De multe ori limba urmeaza a fi supusa si ea la anumite incercari, ca s-o descoperim in toata plinatatea ei. De acea nu ma mira faptul ca cel mai inaltator omagiu Limbii Romane apartine unui basarabean.
Cateodata imi vine sa cred ca A. Mateevici s-a nascut sa scrie o singura poezie.
Poemul „Limba noastra” e atat de cunoscut, spre deosebire de partea cealalta a creatiei sale, incat unor cititori li s-ar putea parea lesne ca Mateevici n-a scris decat acest poem.
Limba noastra e-o comoara
In adancuri infundata,
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.

Nicolae Dabija