Produse si Servicii
Mergi direct la categoria
Firme
Lentile ochelari progresive
Rating:
0 stars: 0.00 din 0 pareri
Descriere
Performanţele lentilelor progresive s-au îmbunătăţit mult de la primele generaţii de lentile lansate cu mai bine de 50 de ani în urmă. Cu toate acestea, încă mai există unele limitări vizuale datorate variaţiei puterii pe suprafaţa lentilelor progresive.
Impression FreeSign - progresive cu design variabil

Prima lentila progresivă din lume care este produsă în concordanţă cu necesităţile dumneavoastră şi ţinând cont de parametrii individuali.

Beneficii dintr-o privire:
-zone vizuale largi, croite după nevoile dumneavoastră
-elimină stresul asupra ochilor şi implicit asupra coloanei cervicale
-mai multă performanţă de dimineaţa până seara
-vedere optimă şi confort în purtare
-satisfacţie garantată de certificatul Rodenstock de autenticitate şi garanţie

Bineînteles aspectul nu este neglijat. Datorită coordonării perfecte cu rama dumneavoastră, lentilele sunt optime din punct de vedere al grosimii şi esteticii.

Multigressiv MyView - noul standard al personalizării

Tehnologii: prelucrare FreeForm 3D, Unique Customization, inset optimizat după DP

Progresia lentilelor Multigressiv MyView este realizată folosind noua tehnologie Rodenstock Free Form 3D de prelucrare punct cu punct a suprafeţei, este poziţionată pe suprafaţa concavă şi este optimizată computerizat pentru fiecare prescripţie. Altfel spus, fiecare progresie este personalizată în funcţie de puterea optică, de adiţie şi de distanţa pupilară individuală.

Prelucrarea Free Form 3D
Rodenstock a fost prima companie din lume care a introdus tehnologia Free Form în producţia lentilelor de ochelari (în 2000). Această metodă de prelucrare a fost preluată din prelucrarea metalelor şi presupune frezarea, şlefuirea şi polisarea punct cu punct a suprafeţei lentilei. Introducerea tehnologiei Free Form a fost un mare pas înainte în industria optică, acest mod de prelucrare fiind preluat ulterior de toţi producătorii. Rodenstock este pionierul tehnologiei FreeForm şi a lentilelor individualizate. Acum inovaţia continuă cu cea mai nouă tehnologie Rodenstock, Free Form 3D.

Prelucrarea Free Form 3D este baza tehnologică pentru lentile individualizate cu adevărat, fiecare progresie fiind produsă ţinând cont de parametrii purtătorului.

Unique Customization
Customizarea unică a fiecărei suprafeţe progresive se face prin introducerea în metodele de calcul a  prescripţiei, a distanţei pupilare şi a parametriilor purtătorului. Optimizarea se realizează online, folosind servere cu putere de calcul foarte mare. Pentru optimizarea fiecarei suprafeţe progresive sunt necesare mai mult de 30 de minute de calcul. Această metodă asigură perfecţiunea estetică şi optică.

Fiecare lentilă creată cu Unique Customization este o lentilă unică, este calculată individual şi specifică fiecărui client. Nu sunt folosite şabloane standard de progresie şi este eliminat designul “îngheţat”.  Această tehnologie este unică, numai de la Rodenstock.

Inset optimizat după DP
Efortul pentru convergenţă depinde direct de distanţa pupilară. Cu cât distanţa pupilară este mai mare cu  atât efortul depus pentru convergenţă este mai mare. În producerea lentilelor Multigressiv MyView şi Impression se ţine cont de distanţa pupilară a purtătorului respectiv. Astfel insetul (descentrarea zonei de aproape faţă de zona de distanţă) este liber, adaptat pentru distanţa pupilară a purtătorului.
Acest lucru oferă localizarea perfectă a zonelor intermediar şi aproape şi implicit vedere aproape armonizată şi naturală. Un alt beneficiu important oferit de insetul personalizat este suprapunerea ideal binoculară a zonelor  vizuale de aproape şi intermediar.
Din Gura in Gura