Printre doi plopi inalti se vedea valea Bistritei, acoperita de fumul albastrui al inserarii. Mai departe, peste creste de dealuri, soarele se ghicea undeva, dincolo de zare, spre asfintit, poleind cu argint, margini de codri vineti... si pentru o clipa, numai pentru o clipa, gandul lui lovita Valahul rataci pe poteci ascunse, stiute numai de dansul si de ceterasii lui, poposind la izvoare reci si limpezi ca lacrima, ori in poienite cu flori si miresme de albine.

Si in clipa aceea se revazu haiduc si frate cu codrii indepartati. Dar acolo, in codrii silhui, pe Ileana Coculeana n-o mai intalnea...

De aceea clipi repede si potecile codrului se topira in fumul inserarii. Iar in locul lor, si aparura privirile inrourate si chipul ingeresc al Coculenii, careia ii grai, oftand:

- Ehei, Ileana Cosanzeana! Cate locuri am cutreierat eu! Cate campii si paduri am strabatut! Cate sate si cati oameni n-am cunoscut! Prin ce case n-am intrat si-am salasluit!... Dara ca să ma opresc intr-un loc si sa raman acolo pentru totdeauna, toata viata, drept ss-ti spun, niciodata nu m-am gandit.

Si iata ca in targul asta poate ca am sa gasesc si eu casuta unde sa traiesc cu o Ileana Cosanzeana din povesti... Cum se zice pe aicea: Mi-am gasit si eu Bacaul!