Pret: 34.00 RON Model: carte Telefon: 021/6652882, 0722/207617

dr. Dănuţ Radu SĂGEATĂ
DECIZIILE POLITICO-ADMINISTRATIVE ŞI ORGANIZAREA TERITORIULUI
Editura TOP FORM, Editura Universităţii Naţionale de Apărare - Carol I, Bucureşti, 2006
Organizarea spaţiului geografic reprezintă totdeauna finalitatea relaţiilor dintre componentele geografice, care se ordonează în raport cu anumite variabile centrale. În cazul spaţiilor antropizate rolul comunităţilor umane este hotărâtor.
Cunoaşterea corectă a evoluţiei modului de organizare administrativ-teritorială, dihotomia dintre caracterul spontan şi semi-spontan al structurării spaţiului de către puterile locale sau supralocale, oferă autorului posibilitatea inserării ideilor proprii într-un mediu foarte bine evaluat şi a definirii în consecinţă a subcapitolelor. Pentru autor relaţia dintre cele două mărimi este proiectată sub lumina raportului centralism / regionalism, în etapa interbelică şi a eficienţei economico-sociale în perioada comunistă. Nu sunt omise nici efectele pe care le-au avut pierderile teritoriale din anul 1940 asupra organizării administrativ-teritoriale şi nici rolul factorului politic în dinamica formelor de organizare în etapa de după 1950.
Întreaga evoluţie a organizării administrativ-teritoriale de-a lungul secolului XX este prezentată ca o succesiune de perioade de evoluţie normală, relativ stabilă, cu perioade în care schimbările au introdus elemente perturbatoare evidente la nivelul sistemelor de aşezări în special urbane, şi implicit asupra modului de organizare a spaţiului geografic. Analogia făcută cu dinamica hidraulică are sens pentru că într-adevăr putem distinge perioade de evoluţie aproape laminară a unităţilor administrative şi perioade de tranziţie, mergând chiar până la turbulenţă, cum a fost perioada 1950-1968, când structuri neviabile impuse de către alţii şi-au dovedit incapacitatea unei bune gestionări a spaţiului.
Ţinta evident că este una şi anume optimizarea modului de organizare actuală a spaţiului, de gestionare adecvată a resurselor pe care le posedă acesta.
Gradul actual de fragmentare administrativă este considerat prea ridicat în raport cu obiectivele unei dezvoltări regionale autentice. Se conchide că „spaţiile transfrontaliere reprezintă arii extrem de sensibile şi vulnerabile la schimbările geografice”, dar cu toate acestea pe măsura intensificării fluxurilor transfrontaliere, euroregiunile devin tot mai mult structuri teritoriale cu o personalitate proprie.
Modelul de optimizare propus se bazează pe un compromis făcut între tradiţie şi necesitatea organizării adecvate a spaţiului şi are la bază stabilirea unor nivele ierarhice clare şi susţinerea unor procese reale de descentralizare şi desconcentrare.